Test ADN pentru câini confundă probele umane, declanșând alerte în rândul specialiștilor

Rezultatele unui experiment jurnalistic recent arată că firma DNA My Dog, cu sediul în Toronto, nu poate distinge între ADN-ul uman și cel canin, chiar și după ce a fost atenționată pentru aceeași problemă anul trecut.

Un eșec repetat: ADN uman identificat ca fiind de câine

În cadrul unei anchete conduse de echipa WBZ I-team, un jurnalist și-a trimis propria salivă la trei companii care testează ADN-ul animalelor de companie. Laboratorul veterinar implicat și firma Wisdom Panel au respins corect proba umană, notificând că nu au suficiente date pentru a identifica vreo rasă canină. Însă DNA My Dog a analizat același eșantion și l-a raportat drept 40% Malamut de Alaska, 35% Shar-Pei și 25% Labrador. Acest nou eșec vine după ce, cu un an înainte, aceeași companie a atribuit unui eșantion uman trăsături de buldog.

Veterinarii trag un semnal de alarmă: Un steag roșu pentru industrie

Specialiștii consultați de echipa de investigație au tras un semnal de alarmă: dacă un laborator nu poate diferenția ADN-ul uman de cel canin, credibilitatea întregului proces de testare genetică pentru animale de companie este pusă sub semnul întrebării. Un medic veterinar a subliniat că incapacitatea de a face această distincție compromite temelia pe care se bazează testarea ADN-ului la câini pentru identificarea rasei, predicții privind sănătatea și stabilirea originii. Investigația a evidențiat că, deși procedurile laboratorului DNA My Dog atribuie fiecărui eșantion un cod unic și leagă rezultatele de un cont online, compania nu a răspuns solicitărilor repetate venite din partea CBS News.

Încrederea consumatorilor, grav zdruncinată

Chiar dacă serviciile de testare ADN pentru animale de companie au cunoscut o creștere a popularității, acest incident ridică semne mari de întrebare privind maturitatea și fiabilitatea industriei. Un exemplu grăitor vine de la o deținătoare de câine, Carlson, care a primit un raport detaliat despre câinele său Cleo, în care cel mai mare procent indica rasa de ciobănesc Sherman – o surpriză totală pentru aceasta: Nu m-aș fi gândit niciodată!. Însă după cele întâmplate, atât Carlson cât și alți proprietari sunt îndemnați la prudență față de rezultatele „prea precise” oferite de astfel de teste.

În lipsa unui răspuns oficial din partea DNA My Dog, iar cu un al doilea test eșuat consecutiv, temelia încrederii publicului în aceste servicii este serios zguduită. Dacă o companie nu poate garanta diferențierea dintre ADN-ul uman și cel canin, atunci toate promisiunile privind identificarea raselor, riscurile de sănătate sau originea patrupedului devin discutabile. Într-o industrie care se declară a viitorului, astfel de greșeli arată cât de departe suntem încă de standarde reale. Poate că, înainte de a ne lăsa convinși de procente și coduri, ar trebui să ne întrebăm: cât de mult din ceea ce credem că știm despre animalele noastre de companie este, de fapt, doar o iluzie?