Războiul cu Iranul, posibilă strategie pentru a slăbi economic China, avertizează analist

Cel mai important: Ryan Perkins, analist geopolitic stabilit la Beijing, consideră că războiul din Iran nu urmărește schimbarea regimului, ci blocarea rutelor maritime pentru a forța China să facă concesii în plan economic.

Scenariul strategic: blocarea strâmtorii Hormuz, nu schimbarea regimului

Potrivit lui Ryan Perkins, specialist cu experiență în finanțe, industrie și energie, obiectivul real al conflictului din Iran nu este înlocuirea guvernului de la Teheran, ci provocarea unei crize prin închiderea strâmtorii Hormuz. Într-o discuție publicată pe 9 septembrie la emisiunea The Duran, Perkins a subliniat că această ipoteză se bazează pe analiza documentelor strategice din ultimii 10–20 de ani, nu doar pe evenimentele recente.

Perkins a observat două concluzii recurente în rapoartele instituțiilor occidentale: în primul rând, o tentativă de schimbare de regim în Iran ar avea șanse minime de succes fără o intervenție terestră masivă. În al doilea rând, orice operațiune militară ar duce aproape sigur la blocarea strâmtorii Hormuz. Poate că închiderea acestei rute era scopul real al operațiunii, susține Perkins, adăugând că narativul incompetenței, adesea vehiculat în presa occidentală, poate fi de fapt un paravan pentru decizii premeditate.

Criza energetică și fertilizatorii: presiune uriașă pe economia Chinei

Strâmtoarea Hormuz este vitală pentru fluxul mondial de petrol. Datele Agenției americane pentru Informații Energetice (EIA) arată că, în 2024, aproximativ 20 de milioane de barili de petrol pe zi — adică o cincime din consumul global de produse petroliere — au trecut prin acest punct. Din acest volum, circa 84% ajungeau pe piețele asiatice, iar China, India, Japonia și Coreea de Sud cumulau aproximativ 69% din total.

Alternativele logistice sunt limitate: conductele din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pot prelua doar circa 2,6 milioane de barili pe zi în caz de blocaj, insuficient pentru a compensa pierderea. Acest dezechilibru ar crea nu doar un șoc energetic, ci și o criză a fertilizatorilor, afectând direct micile industrii chineze.

Perkins interpretează această situație ca parte a unei strategii americane de confruntare economică cu China, vizând să forțeze Beijingul să aleagă între apărarea monedei naționale și salvarea industriei interne. El avertizează însă că, deși scenariul este plauzibil, nu există dovezi că planul va și reuși, subliniind complexitatea variabilelor implicate.

Din culisele deciziilor: cum se construiește o criză acceptabilă publicului

Perkins atrage atenția că, dacă blocarea strâmtorii Hormuz a fost calculată dinainte, costurile și “daunele colaterale” au fost deja acceptate de decidenți. Pentru opinia publică, însă, se livrează adesea povestea unui eșec neprevăzut, pentru a masca intențiile reale și a minimiza reacțiile negative.

În final, dacă ipoteza lui Perkins se confirmă, lumea se află în fața unui nou tip de război economic, în care rutele petroliere devin arme strategice și crizele orchestrate pot răsturna echilibrul global. Cititorul nu poate să nu se întrebe: câte dintre marile crize internaționale sunt, de fapt, capcane elaborate, menite să forțeze mâna marilor puteri?